Sponsorizeaza!

  • Aspecte juridice ale sponsorizarii

In conditiile legii 32/1994 actualizata, sponsorizarea este actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare, pentru sustinerea de activitati fara scop lucrativ, desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul sponsorizarii.

Existenta si continutul contractului de sponsorizare se dovedesc prin forma scrisa a acestuia, in care se vor specifica obiectul contractului, valoarea contractului, durata, termenele si obligatiile partilor.

Motivul ce face necesara incheierea contractului de sponsorizare este acela ca, in esenta, prin actul de sponsorizare se efectueaza un transfer de proprietate asupra unor valori sau bunuri.

In cazul unei sponsorizari constand în bunuri materiale, acestea vor fi evaluate, prin actul juridic incheiat, la valoarea lor reala in momentul predarii către beneficiar.

  • Aspecte fiscale ale sponsorizarii

Sponsorizarea este o cheltuială nedeductibilă conform art. 25 alin.4 litera i) din Codul Fiscal, însă contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei care acordă burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri , această limită se determină potrivit normelor;

2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prevederilor prezentei litere, se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

Așadar, firmele care fac sponsorizari au avantajul ca isi pot deduce pe mai multi ani cheltuielile facute cu sponsorizarea, astfel ca li se diminueaza impozitul pe profit datorat statului și in alt an sau alti ani, in afara celui in care s-a făcut o sponsorizare mai consistenta.

Potrivit art. 128 alin(8) lit.f din Codul fiscal, nu constituie livrare de bunuri „ acordarea de bunuri, in mod gratuit, in cadrul actiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum si alte destinatii prevazute de lege, in conditiile stabilite prin norme“

Potrivit Cap.IV Art.270 alin.8 litera (c) din Codul Fiscal nu constituie livrare de bunuri, în sensul TVA acordarea de bunuri de mică valoare, in mod gratuit, in cadrul actiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare în condițiile stabilite prin normele metodologice astfel:

bunurile acordate gratuit în cadrul acțiunilor de sponsorizare sau mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală în cursul unui an calendaristic se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri constituită din operațiuni taxabile, scutite cu sau fără drept de deducere, precum și din operațiuni pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate potrivit prevederilor art. 275 și 278 din Codul fiscal. Încadrarea în plafon se determină pe baza datelor raportate prin deconturile de taxă depuse pentru un an calendaristic. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste plafoane sponsorizările și acțiunile de mecenat, acordate în numerar, și nici bunurile pentru care taxa nu a fost dedusă. Depășirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cu plată, respectiv se colectează taxa. Taxa colectată aferentă depășirii se include în decontul întocmit pentru ultima perioadă fiscală a anului respectiv.

 

Exemplu de calcul pentru limita de deductibilitate a sponsorizării

Presupunem ca ai o cifra de afaceri de 1.000.000 RON, un profit brut de 100.000 lei si datorezi un impozit pe profit de 16.000 RON

0.5% din cifra de afaceri = 5000 RON

20% din impozitul datorat = 3200 RON

Presupunem că sponsorizarea acordată este în sumă de 10.000lei. Din impozitul plătit la stat se scade suma de 3200lei. Suma care nu s-a scăzut din impozitul pe profit, respectiv suma de 6.800 lei (10.000lei-3.200lei), se reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestei sume se va efectua, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

Descarca contractul de sponsorizare intre PJ si Parakletos

Descarca contractul de sponsorizare intre PF si Parakletos

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s