Rebus sic standibus

rebus-sic-stantibus

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Gheorghe Piperea

Ori de câte ori apar evenimente imprevizibile de natură a schimba condițiile contractuale, se va menține situația existentă la momentul încheierii contractului – asta este ceea ce pretinde aceasta regulă.

Contractul este făcut pentru ca fiecare parte să obțină un câștig. Acesta este echilibrul contractual. Contractul nu este făcut pentru ca o parte să se ruineze, iar cealaltă să se îmbogățească pe ruina partenerului contractual. Acesta ar fi dezechilibrul contractual pe care regula rebus sic standibus îl dezavuează.

Pentru revenirea la echilibrul contractual inițial, trebuie redusă povara debitorului, iar dacă dezechilibrul este atât de grav, încat nici reducerea poverii debitorului nu ar mai putea asigura utilitatea socială a contractului, acesta va fi încetat, prin hotarare a unui judecator.
Acest mecanism judiciar nu este o inventie recentă. El provine din dreptul roman. Prima speță cunoscută în care s-a aplicat această antică regulă a fost o speța din 1920 de la Tribunalul București, denumita în doctrina „speța Lascar Catargiu versus Banca Bercovici” (speță despre care, cândva, când scriam cartea Parakletos, v-am expus-o pe larg).

Judecatorii de acum 100 de ani au considerat că regula rebus sic standibus este o clauză implicita a contractului, dar cât se poate de eficientă. În baza ei a fost înlaturată așa-numita regulă a nominalismului monetar (care l-ar fi obligat pe Catargiu să plătească băncii Bercovici o sumă în lei reprezentând de 12 ori cantitatea inițială de lei plătibilă pentru un franc belgian), cursul fiind înghețat la valoarea sa inițiala (în 1912, înainte de război, leul era la paritate cu francul belgian). Judecătorii au considerat că: „nu putea bănui nici reclamantul o astfel de pierdere dusă până la ruină, nici pârâta nu putea întrevedea un asemenea câştig fantastic”.
Având în vedere considerentele deciziei CCR nr.623/2016 privind constituționalitatea legii DIP, vedeți acum la ce puteți folosi această regulă rebus sic standibus.
Ați luat un credit în chf pentru ca era ieftin (pe parcursul executării lui s-a dovedit că era foarte scump), stabil (moneda de indexare a plății s-a hiper-valorizat) și de încredere (bancherul dvs s-a dovedit a fi, de fapt, un bankster). Puteți pretinde ca lucrurile să fie aduse la starea în care se aflau.

Ați luat un credit care părea ieftin si predictibil dar ați descoperit, ulterior, că e împănat cu virușii clauzelor abuzive, care vă măresc artificial costurile lunare cu 30-60%.

Ați crezut că partenerul de contract e onest dar ați descoperit ulterior că vă insereaza în graficul de rambursare tot felul de costuri – surpriză, cum ar fi comisionul de frunză-verde sau de Moș Crăciun.

Puteti pretinde ca lucrurile sa fie aduse la starea in care se aflau.

REBUS SIC STANDIBUS

Acest articol a fost publicat în Juridice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s