„Trebuie să vă nașteți din nou”, din duh si din apă. Paște fericit!

Cu ocazia Sfintelor Sărbatori Pascale, președintele Asociației Parakletos, domnul Gheorghe Piperea, avocat și profesor universitar, ne transmite următorul mesaj:

„Fiind convins că la noapte vă veți duce să luați lumină, de Înviere, vă invit să vă gândiți la asta: Iisus este și om și Dumnezeu. Iisus Omul a murit pe cruce pentru că această moarte tragică și paradoxală făcea parte din Planul divin și pentru că, oricum, omul nu putea supraviețui răstignirii pe cruce.

Iisus Dumnezeu nu a putut muri, căci Dumnezeu nu s-a născut, neavând început (el preexista și lucrurilor și ființelor care au un început, adică se nasc, și un sfârșit, pentru că mor) și nici sfârșit. Deci, pe cine așteptați să învieze diseară?

Nu vă grăbiți cu răspunsul și nu mă acuzați de hulă.

În primul rând rețineți că eu cred că Iisus – Fiul lui Dumnezeu a fost Om, Fiul Omului, atunci când a optat să meargă pe calea care ducea către moartea sa pe cruce, urmată de înviere și de înălțarea la cer. Și mai cred că cele 2 zile petrecute de Iisus Omul în lumea celor plecați dintre noi (Rai / Purgatoriu / Iad) sunt pentru om, sunt pentru nașterea din nou a omului.

O analiză sinoptică a Evangheliilor ne atrage atenția asupra unei succesiuni de evenimente simbolice ale istoricității lui Iisus pe Pământ, evenimente care ne dezvăluie un Plan: vestea cea bună, nașterea, botezul (nașterea în Duh), Schimbarea la Față, Calvarul, Moartea pe Cruce, Învierea, Înălțarea, Pogorârea Sfântului Duh (Parakletos, la catolici, Spiritul lui Dumnezeu în lume, la ortodocși). După care urmează saltul evolutiv către Împărăția lui Dumnezeu. Nașterea din nou este portalul către această altă lume.

Nașterea lui Iisus trimite la nașterea primului om: Adam a fost făcut din lut și din suflarea lui Dumnezeu, și nu din împerecherea bărbat – femeie. Iisus s-a născut din Fecioara Maria și din Suflarea lui Dumnezeu. Vă atrag atenția, în treacăt, asupra unui lucru uluitor, cel puțin pentru bigoți: musulmanii chiar cred că Iisus s-a născut din Fecioara Maria; scrie asta în Coran, de câteva ori chiar.

Toate ființele pe care le denumim oameni s-au „născut”, adică au devenit oameni atunci când au căpătat memorie, rațiune și simțire, adică atunci când au primit suflarea divină. De altfel, Adam și Eva nu au fost făcuți muritori. Ei au devenit ca noi, ceilalți, după ce au mâncat din mărul cunoașterii. În acest fel, au căpătat memorie („cunoaștere”) și deci suflet, au devenit oameni. Dar genele lor au fost de atunci replicate la nesfârșit și se vor fi regăsit permanent în noi, până la momentul nașterii din nou.

Omul este ca un coral, atât material, cât și mintal și spiritual. Coralul se înmulțește prin genocid – generațiile noi de corali cresc deasupra generațiilor trecute, transformate în calcar și organizate în recife, unele dintre ele luxuriante. Oamenii se nasc prin replicarea ADN-ul strămoșilor, ei preluând, în acest fel, toată moștenirea genetică, spirituală și culturală a acestora. Genele conțin și programul genetic al omului, dar și amintirile tuturor celor care le-au purtat în trecut. Acest „bagaj” evoluează prin acumulare și în salturi; generațiile actuale sunt înălțate pe umerii strămoșilor, la fel ca generațiile succesive de corali. 

Adam este primul om, un om care nu s-a născut, ci a fost făcut din lut, pe care Dumnezeu și-a trimis suflarea divină, adică i-a dat spirit (mă întreb dacă avea și suflet, adică partea emoțională a spiritului). Noi toți purtăm ADN-ul lui Adam. Ce rămâne din om după ce trupul îi este părăsit de suflet? Lut. Pământ. Cenușă. Praf de stele. Ceea ce omul a fost încă de la început, când a fost creat. Pământul însuși e din praf de stele. De aceea se spune că „suntem toți făcuți din praf de stele” (Carl Sagan, Cosmos, 1980), acel praf de stele care a fost materia originară rezultă din explozia de început a Universului (Big Bang).

Omul nu a existat câtă vreme nu a știut să vorbească, adică să spună cuvinte, să transmită prin cuvinte experiența și emoțiile sale, să își amintească lucruri, ființe, emoții și concepte prin cuvinte. Dumnezeu a creat la propriu omul prin Cuvânt, transformând lutul în om, lut care putea fi, spre exemplu, omul-maimuță de acum 3 milioane de ani, el însuși o culme a evoluției de la cea mai mică și insignifiantă bacterie, la dinozauri și celelalte animale precedente. Iar bacteria a apărut din pământ, din lut.

Noi toți, ceilalți, suntem fii ai Primului Om; omul-maimuță a devenit om când a căpătat conștiință de sine, amintirile și capacitatea de a născoci, ceea ce i-a permis să facă alegeri. Opțiunea este prima și cea mai importantă probă a inteligenței, căci e capacitatea de a schimba viitorul. Ferecând lumea în cuvinte, a putut transmite mai departe propria experiență, a putut comunica, și în acel moment a creat lumea; Cuvântul este, la propriu, cel ce precedă și (re)creează lumea. Cuvântul este ca o adevarată capsulă a timpului care conține planul recreerii repetate a lumii, de fiecare dată când e rostit. Cuvântul poate fi considerat, și nu doar metaforic, suflarea lui Dumnezeu.

Deci Iisus, cel născut – nu creat – acum 2000 de ani a existat dintotdeauna, fiind Cuvântul și fiind praful de stele, materia primordială rezultată din Big Bang-ul pe care fizicienii post-moderni îl pun la originea Universului. Iisus poartă ADN-ul Mariei (deci ADN-ul lui Adam), dar nu și ADN-ul unui alt bărbat, căci fecundarea s-a făcut ca la început, când i s-a dat viață lui Adam-cel-făcut-din-lut, prin Suflarea lui Dumnezeu. De aceea primul verset din Evanghelia după Ioan trebuie citit cu mare atenție, căci spune un adevăr și are o logică: la început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Iisus nu s-a născut din bărbat și femeie, ci din Fecioara Maria peste care a suflat Dumnezeu. Genele sale, genele lui Iisus nu pot fi reproduse, întrucât fără suflarea lui Dumnezeu ele nu s-ar putea întrupa într-un nou Iisus (nu ar putea fi creată o clonă a lui Iisus din sângele său, care se presupune că există pe Giulgiul din Torino). De aceea există o singură Înviere, o singură naștere din nou, irepetabilă.

Conceptele cu care se contruiesc poveștile din Biblie sunt, pentru un om al secolului XXI, enigmatice, confuzive, greu de înțeles. Sper să nu sporesc confuzia prin cele ce urmează. Iisus este Cuvântul (Suflarea lui Dumnezeu), dar este și Fiul Omului. Ca om care este descendent al Primului Om, Iisus este Fiul lui Dumnezeu, așa cum suntem noi, toți ceilalți. Dar, teologic, Iisus este Fiul lui Dumnezeu ca entitate a Trinității divine. Ca entitate divină, Iisus s-a alăturat Tatălui odată cu Înălțarea.

Ca descendent al Primului Om, Iisus s-a înălțat la cer în trup, ca om. După ce a murit pe cruce, Iisus s-a născut din nou și nu a mai murit niciodată. Fiul Omului va cunoaște nașterea din nou și nu va mai cunoaște moartea.

Oare ce ne spun Evangheliile sub acest cifru?

 Împărăția cerurilor este în noi. Individual, noi toți purtăm în genele noastre, Împărăția cerurilor; la naștere ni se transmite, prin gene, tot ceea ce s-a acumulat în istoria umanității, de la data când s-a „primit” prima suflare a lui Dumnezeu, adică atunci când omul a dobândit conștiința de sine; genele sunt moștenirea noastră pe care suntem datori să o transmitem mai departe, spre nemurire; colectiv, ca o comunitate (a)temporală, purtăm în noi Împărăția cerurilor.

(Avocatul și profesorul universitar Gheorghe Piperea)

Conceptul enigmatic de Fiu al Omului apare și în Vechiul, și în Noul Testament; el nu este inseparabil legat de istoricitatea lui Iisus. Cu excepția unor pasaje din Evanghelia după Ioan, Evangheliile, mai ales cele sinoptice, nu pun semnul egal între Iisus și Fiul Omului. E posibil ca, atunci când Biblia vorbește de Fiul Omului, să fie vorba de un înțeles evolutiv al noțiunii de „fiu” care își depășește tatăl, care își depășește strămoșii, adică, extrapolat la întreaga specie umană, poate fi vorba de o specie evoluată de om, dar altceva decât omul. Un post-om, un supra-om, cineva care își are originea în om, dar nu mai este om, pentru că, de exemplu, poate trăi tânăr și nemuritor sau pentru că nu mai este limitat în capacitățile sale fizice și mentale naturale decât omul obișnuit, „tatăl” său.

Fiul Omului este omul desăvârșit, cel mai reușit și important coral, cel care rezultă din sedimentele tuturor coralilor. ADN-ul conține nu numai informația genetică necesară reproducerii („replicării”) materiei, adică a corpului omului, ci și tot ce s-a sedimentat, mental și spiritual, de la generațiile anterioare. Dacă s-ar putea accesa informația, cultura, limbajul, cunoștințele, stările mentale, emoționale sau spirituale stocate în genele noastre prin reproduceri succesive ale generațiilor anterioare, am putea călători în trecut și în viitor, am ieși din timp și din limitele noastre naturale. Aceasta ar putea fi consecința nașterii din nou.

Împărăția lui Dumnezeu este locul unde oamenii nu mor, ci trăiesc veșnic. Dar acest loc nu este din această lume, nu e pentru oameni, în orice caz, nu pentru oameni, așa cum sunt ei acum. Pentru religie, acest loc este în ceruri și este destinat doar unor aleși. Nu e prea democratic, nu? Dar poate că, de fapt, ni se spune, că nu ne putem dori această lume, care ne-ar distruge condiția umană, iar noi înca nu vrem să renunțăm la umanitate, însăși. 

Cu toate acestea, Iisus a spus că acest loc ne este accesibil tuturor, cu condiția abandonării păcatului (nota bene: biserica a reținut, ca orice corporație deținută de overlorzii sistemului, că în viața mireană ea va decide cine este păcătos sau merituos și cine nu; de aici puterea și controlul, pe care nu a fost dispusă sa le cedeze nicicând.)

Iisus a spus că toți suntem frați și că, tocmai de aceea, Împărăția cerurilor este în noi. Individual, noi toți purtăm în genele noastre, Împărăția cerurilor; la naștere ni se transmite, prin gene, tot ceea ce s-a acumulat în istoria umanității, de la data când s-a „primit” prima suflare a lui Dumnezeu, adică atunci când omul a dobândit conștiința de sine; genele sunt moștenirea noastră pe care suntem datori să o transmitem mai departe, spre nemurire; colectiv, ca o comunitate (a)temporală, purtăm în noi Împărăția cerurilor: prin limbaj se poate nu numai comunica, ci și transmite amintirile tuturor celor dinaintea noastră, ca experiență sau ca istorie, ori ca artă, religie și cultură; asta înseamnă euharistia, împărtășania (trupul și sângele lui Iisus).

Iar viața nu e altceva decât o pregătire pentru moarte, care este renașterea pentru eternitate.

Înainte de concluzie, vreau să vă mai invit la încă o scurtă excursie în abisurile unui concept, mai precis, ale conceptului de „om”.

Ce înseamnă om? Avem trup, minte și emoții, dar suntem marcați de mortalitate. Suntem ființe de tipul coralilor, trăind ca generație (oricare dintre noi suntem, succesiv: copil, adult, bătrân; copil, tată, bunic, străbunic) și experimentând dragostea concretă și temporală (iubești pe cineva, contemporan cu tine, nu iubești și nu ai compasiune pentru un nemuritor, o ființă care este ieșită din timp, nu iubești un concept, nu iubești o mașină). Suntem ființe de relație și interdeterminare socială și personală. Avem libertatea opțiunii și putem acționa.

Suntem prelungiri ale altora și ne prelungim în alții. De aceea moartea e dureroasă pentru cei care rămân, nu pentru cei care pleacă. Nu murim doar noi, ci și părți din alții. Dar după moarte rămânem cumva, parțial, în viață, prin prelungirile noastre în ceilalți. Omul se „prelungește” în alți oameni, prin emoții, trăiri, amintiri, imagini, vise, dorințe. E cât se poate de adevărat ce a zis Shakespeare: „Dacă mă iubești, voi fi în inima ta mereu, dacă mă urăști, voi fi în mintea ta pentru totdeauna”.

(Notă: fiți atenți la această sinonimie: emoție = trăire. Ea nu există în altă limbă. Deci, pentru un vorbitor nativ de limba română, a avea emoții înseamnă a avea trăiri, a trăi).

La final, permiteți-mi să pun concluzia :

Dacă te naști din nou, înseamnă că cealaltă viață, cea apusă deja, este anihilată, în favoarea uneia noi, în care nu ai limite, nu ai bariere, nu ai obligații (vinculum iuris), nu datorezi nimic. Iar dacă nu datorezi nimic, ești liberat, liber și, probabil, fericit. Am mai spus asta și cu altă ocazie (a se vedea Curcanul și consumatorul fericit): această fericire bazată pe libertatea totală rezultată din ieșirea din matrice este una sumbră, ascetică și autoizolatoare, în care, cel puțin la prima vedere, nu găsești plăcerea de a trăi, în orice caz, nu aici și nu acum. Nu este o fericire din această lume. Nu este ceva ușor suportabil. Și, oricum, nu este pentru toți.

Libertatea înseamnă și responsabilitate, iar celor mai mulți dintre noi această consecință ne provoacă angoase. Într-adevăr, este mai ușor să te înscrii în trend, lăsându-i pe alții să ia decizii, să se auto-izoleze și, eventual, să se cufunde în blazare. Dar se întâmplă ca lumea cu care ne-am obișnuit să se fi schimbat fundamental, să fie deja pregătită pentru saltul evolutiv către lumea profețită de Iisus (puteți să îi ziceți Împărăția lui Dumnezeu, Alam – al Mittal, Nirvana, cum vreți, conform credinței fiecăruia), o lume post-umană complet diferită de cea în care trăim, plină de limite, bariere, lanțuri și suferință. 

De aceea, nimeni nu ar trebui să fie mirat sau surprins când autorul Evangheliei după Ioan ne spune: trebuie să vă nașteți din nou. Acesta este sensul terifiant și înălțător al Învierii.

Luați aminte: Ioan 3:3-7: „Adevărat, adevărat îți spun că dacă nu se naște cineva din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. […]. Nu te mira că ți-am zis: „Trebuie să vă nașteți din nou”.

Când mergeți să luați lumină, la noapte, amintiți-vă asta. Vom fi, cu toții, mai buni.”

Sursa

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s