La sfârșit, cine plătește?

Am lăsat câteva zile să treacă de la audierea din Camera Deputaților, din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci, pentru a-mi decanta impresiile. Audierea, în sine, a fost ca o furtună în care s-a scurs și o ploaie de întrebări către BNR, reprezentanții băncilor comerciale și Guvern. Iar întrebările au venit din toate direcțiile.

Președintele Asociației Parakletos, dl. Gheorghe Piperea , a făcut propria sinteză de interogări pentru BNR, pe care i-a trimis-o doamnei deputat Andreea Paul, membră a acestei comisii a Camerei Deputaților și, de altfel, cea care a avut ințiativa provocării acestei audieri ce a avut ca scop găsirea de soluții pentru împrumutații în franci elvețieni. Toate întrebările atingeau cele mai sensibile zone ale activității de creditare in franci elvețieni din perioada de expansiune a cotei de piață a anumitor bănci. Pentru că, nu toate au pus pe piață astfel de produse, deoarece, oarecum, se știa din experiențe anterioare, că produsele acestea sunt toxice, purtătoare de hazard financiar pentru debitor.

Discuțiile au fost aprinse, punctele de vedere exprimate au fost divergente și doar asupra unui lucru s-a căzut de acord: trebuie găsite soluții! și s-a dat un răgaz factorilor implicați pentru a veni cu rezolvări.

O figură aparte în această interogare a fost dl. Steven van Groningen, ca reprezentant al Consiliul Patronatelor Bancare din Romania, care, ca răspuns la toate soluțiile care erau propuse a fi luate de bănci sau, pe cale administrativă (adică, înghețatea cursului CHF de către BNR) a repetat la nesfarsit întrebarea: „La sfârșitul zilei, cine plătește?”, aratând că orice fel de ajutor dat acestor clienți împrumutați în franci elvețieni se traduce în costuri suportate de altcineva (bănci, adică acționarii lor, depunătorii acestora, stat, contribuabili etc).

Dacă Patronatele Bancare pun astfel problema, atunci se ridică niște semne de întrebare, care ar putea să prezinte ceva interes pentru acest patonat.

În momentul în care în România se acordau prin expandare aceste credite în franci elvețieni, în Statele Unite ale Americii ( acolo unde a izbucnit criza economico-financiară, manifestată în primă fază ca și criză a creditelor sub-prime) deja începuse dezordinea și panica, iar o parte dintre investitorii în piețele de capital americane căutau deja portițe de salvare pentru capitalurile vehiculate în finanțarea băncilor, astfel încât s-au îndreptat în plasarea lichidităților lor în franci elvețieni, recunoscuți ca și monedă de refugiu. Previzibil, după legile cererii și ofertei, aceasta a dus la valorizarea acestei resurse.
Ce s-a întâmplat ulterior, după cădererea Lehman Brother, în 2008, este arhicunoscut: francul elvețian s-a valorizat față de toate valutele, nu numai de leu, astfel încât anumite țări au luat, la nivel administrativ, legislativ sau individual, prin băncile lor comerciale, măsuri imediate (Austria, Ungaria – sunt câteva exemple doar). Acest lucru, însă, nu s-a întîmplat și în România, unde creditarea în CHF expanda cotele de piață deținute de anumite bănci.

Tot pe atunci, în România, consumatorii care au accesat credite din ofertele anumitor bănci, care și făceau anumitor produse o publicitate agresivă, s-au trezit că li se propun, ca fiind cel mai potrivite pentru ei, împrumuturile în franci elvețieni (monedă prezentată ca fiind sigură, în sensul de … stabilă!) Sunt cunoscute cazuri în care, clienților care se încadrau, ca grad de îndatorare, pentru împrumuturi în euro sau lei, li se recomanda în mod specific împrumutul în franci elvețieni, atrăgîndu-li-se atenția că li se poate da un împrumut chiar mai mare decât suma completată inițial în cererea de creditare. Era un fel de Supersize Me, practicat de fast food-uri cu meniurile pline de bombe calorice (un pic cam toxice)…

Cu toate acestea, nu cunosc cazuri în care acesti clienți să fi primit de la casa băncii, la ridicarea împrumutului, franci elvețieni ca atare, ci au primit euro!…Totuși, aceste bănci pretind ca înapoi să primească franci elvețieni, eventual prin cumpărarea acestora de la casele lor de schimb valutar, cu un adaos substantial fața de cursul BNR. Asta în condițiile în care francul este o monedă cvasiinexistentă în cash-ul de pe pe piața românească. Băncile susțind că ele, la rândul lor, au luat aceasta monedă de pe alte piețe și trebuie să își onoreze obligațiile.

Si dacă nu este chiar așa? De unde știm noi că ele au luat lichidități în franci și nu în dolari americani? Sau, poate, în euro? De unde știm noi că ele nu au urmărit să cîștige din două părti:

1.accesând o monedă care se devaloriza previzibil datorită slăbirii economiei americane și care devenea ieftină (FED-ul dăduse deja tonul relaxărilor cantitative prin injectare de bani nou emisi și al scăderii dobânzilor la USD) și
2. de la debitorii cărora le vînduseră produse într-o monedă care mizaseră că se va aprecia?

Așadar, pot băncile să ne dovedească că ele chiar au accesat fonduri in CHF și au obligații de a returna CHF? De altfel, daca ele cer CHF, adica moneda în care pretind că s-au împrumutat, de ce au simțit nevoia să introducă în unele convenții o dobândă în a cărei formula de calcul intra CDS (un pariu pe falimentul debitorului – în esență).

Și, mai sunt multe, foarte multe întrebări de adresat mediului bancar, inclusiv BNR, care, prin vocea d-lui Cinteză, transmite mesaje contradictorii, la distanță de cîteva luni doar, cu privire la corectitudinea deciziei Tribunalului Galați. În plus, de ce, același domn Cinteză, după ce BNR a afirmat că numărul consumatorilor cu împrumuturi în franci elvețieni nu este chiar așa de mare, încercând să minimizeze problemele lor, a afirmat, totuși, în două momente distincte – în septembrie 2014, pe când se dezbătea proiectul de modificare a OUG 50/2010 și în ianuarie 2015, momentul convocării pentru audieri pe tema crizei valorizării CHF – că, în cazul înghețării cursului la un nivel istoric sau la unul diferit, mai mic, de cel al datei conversiei, câteva bănci din sistem (patru) sunt în risc de faliment. Păi, dacă sunt atît de puține convenții în franci, de ce șocul asupra băncilor este atât de mare?
Cât de mari sunt atunci problemele acestor bănci și ce le-a cauzat, dacă nu un management defectuos și un apetit crescut pentru risc, printr-o dezvoltare bazată pe o creditare iresponsabilă, per ansamblu, și nu doar pe portofoliul denominat in franci elvețieni?!

Și atunci, pentru conduita iresponsabilă a unor bănci, cine răspunde? Și, cine plătește pentru vina proprie, deoarece deja s-a făcut o soluție standard din salvarea băncilor de către stat (cetățeni) deoarece „săracele” sunt too big to let fail?

Dar, o mare provocare se mai ridică în fața băncilor și chiar și a BNR: cum vor gestiona valul de neîncredrere, suspiciune și, de ce nu, chiar ură cu care e privit acum mediul bancar, după atâția ani de litigii pentru clauze abuzive inserate în contractele cu consumatorii și pentru conduita de multe ori incorectă în relațiile cu ei? Și cam în ce orizont de timp apreciază băncile că vor putea să-și refacă imaginea și să recâștige capitalul de încredere pierdut?

Iar, pentru încrederea pierdută cine este de blamat? Tot consumatorii? Sau managementul inflexibil la rezolvarea acestor probleme și altfel decât prin lungi litigii, chiar și după ce soluțiile deveneau evidente, în favoarea consumatorilor?

Pentru o pierdere a încrederii publice, cine plătește?

Domnilor bancheri și atotputernică BNR, poate este mai important să ne spuneți dumneavoastră, cine plătește? Nu la sfârșitul zilei, cum era preocupat dl. Steven van Groningen. Ci atunci când va trebui să raspundeți pentru deciziile luate, dar și pentru cele neluate.

Calu Monica,
Membru fondator al Asociației Parakletos

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s